Cuvintele astea iti vor vorbi cand va fi deja prea tarziu !

Sometimes …

Uneori as vrea sa fiu altfel sau altcineva, alteori sunt multumita cu cine sunt. Poate ca m-am schimbat si poate nici eu nu mai sunt cea care am fost la inceput, dar este asta unul din regretele mele fundamentale ? Oare schimbarea asta inevitabila nu putea fi prezisa inainte ? Oare nu sunt eu cea care am fost + greselile +reusitele + alegerile mele ? Suma asta nu cumva are drept rezultat persoana de acum ?

Ne nastem cu dorinta de a trai si luptam in fiecare secunda pentru pretiosul aer. Nu ne lasam mai prejos de dorinta si sentimentele noastre puternice, curajul, lipsa de frica ne ajuta sa crestem. Prin educatie invatam sa convietuim si aflam ca nu intotdeauna putem avea ceea ce ne dorim – cred ca asta e lectia principala care ni se da prin educatie. Nu pot vedea ceva mai important decat asta, in definitiv tot ce invatam de-a lungul transformarii noastre din copil in adult tine de cunoasterea propriilor limite si de constientizarea a ceea ce e posibil si ceea ce e imposibil.

Nimeni nu ne spune ca trebuie sa ne placa de tot restul lumii, ci doar sa fim toleranti (grea lectie cu adevarat !) ; nimeni nu ne spune sa fim perfecti, ci doar sa incercam sa avansam pe un drum cat de cat sigur si fara peripetii nasoale ; nimeni nu ne interzice sa gresim si suntem invatati ca si greselile pot fi iertate. Cate lectii doar pentru a ne cunoaste si pentru a putea creste …

Dar ce se intampla cand cresti, esti ceea ce ai devenit, o piesa slefuita frumos din lemn, unica – si te intalnesti cu persoane care iti spun ca lemnul tau e mucegait sau ca e prea inchis la culoare, adica nu a fost slefuit suficient ? Ce se intampla cand unii cer prea mult de la tine, mai mult decat ofera sau ajung sa ceara de la tine ceea ce vor defapt de la ei si se simt incapabili de a obtine ?

Sau ce se intampla cand cineva cauta in tine ceva din trecutul tau si tine neaparat sa revii intr-un punct din anteriorul tau ? Iar in lupta asta a lui devine orbit de scopul sau incat uita de tine, de ceea ce esti tu acum si dupa ce se satura de atatea cautari inutile decide ca e vina ta si ca nu esti persoana pe care si-o doreste alaturi. Si cand alunga rebuturile ajunge sa realizeze cat de inocent a fost si cat de mult a putut strica ce-a avut odata incat nimic nu va mai putea reveni vreodata. E greu sa iti dai seama cand cartea si-a scris deja finalul ca in ultimul capitol ai fost atat de absent si de preocupat de alte lucruri “mai importante si mai urgente”, de alte persoane care par “mai interesante” pe moment. E usor sa fii distras si sa incurajezi placeri de moment, mai greu e sa realizezi ca placerile alea de moment te-au costat atat de mult – ai platit prea mult pentru ceva atat de ieftin si adeseori inutil ! Mai rau e cand vezi ca produsul nu se mai returneaza si ramai singur cu bonul si cu gustul amar al greselii perpetue care nu se iarta.

Pentru ca, vezi tu, ceilalti te iarta mai usor, dar tu nu te vei ierta niciodata !

Asadar, poate uneori ar trebui sa ne aratam multumiti de ceea ce avem si sa pretuim mai mult ceea ce e cu adevarat esential, protejandu-ne astfel de esecuri nedorite si evitand o suferinta inutila sau o vina care nu mai pleaca.

A fost odata …

A venit primavara cu adevarat si lumea e colorata !!! Mi-a ramas mintea la scaunul pe care l-am vazut azi in vitrina – asa as vrea sa fie toate, vesele, sa-ti dea un plus de optimism dimineata in timp ce-ti sorbi adormit cafeaua.

Era o noapte la fel de calduroasa, au trecut ani buni de atunci, vreo 5 sau mai bine, fara somn, cu vesnicul calculator pe masa din bucataria din Cringasi. Tinerii isi asuma orice risc si cred ca nimic nu poate merge prost. Si … chiar asa a fost, din fericire. Noapte de aprilie, 2 dimineata, ca nebuna te asteptam pe scarile din fata blocului (am incercat sa stau in strada langa gura de canal, dar nu m-a lasat cainele cel negru – ii deranjasem habitatul) si te ghidam prin telefon.

Un necunoscut a poposit la usa mea. Tremuram de emotie si de prea putina frica. Era in fata mea, in casa mea, si el putin timid, cu o camasa neagra in patratele si o geaca la fel de neagra – oare nu-i era cald ?!! Nici nu stiu daca am vrobit in noaptea aia, de apropiat cam greu, stangaci de parca eram la prima aventura.

A doua zi aveam tren – nu credeam sa te mai vad vreodata si mi-am intiparit clar in minte imagina ta de pe peron. Ce bizar … un tanar naiv si o noapte de aprilie – o pagina din facultate, o amintire din perioada fericita a vietii mele. Peronul ala, noaptea aia nevorbita, neatinsa sunt astazi inceputul unei povesti. Nimeni n-a stiut cat va tine, nimeni nu s-a intrebat daca e doar o joaca sau inca o aventura in jurnalul meu de facultate – convorbiri interminabile, credit consumat in prostie, banci uzate in Cismigiu si Herastrau, alergari nebune prin Bucurestiul aglomerat, primul cadou, primul zambet, prima floare. Nici distanta de pe urma nu ne-a tinut prea departe, nici viata amara de dincolo si nici macar strainele interferente – la final am ramas aceiasi noi, poate mai putin nebuni si mai putin curajosi, mai mult stilati, cu mai multe pretentii si mai obositi. Au trecut anii si tinerii din Cringasi au ramas prietenii nostri de suflet, copiii care puteau orice si nimic nu le era prea interzis – astazi tot tinerii care nu si-au uitat privirile si senzatia atingerii subtile, esenta istoriei de altadata, gustul eternului gasit intr-o noapte din anul doi de facultate … si consumat pe o banca de pe aleea Nucilor din Herastrau.

La multi ani, dragul meu ! Sa fii fericit si grijile sa te ocoleasca mereu !

Durerile din dragoste dor cel mai tare … asemeni durerilor de dinti !

Ce stii despre viata ta ? Cat de mult te-ai plans in ultima perioada si ai acuzat dureri maxime cand ele erau doar medii ? De cate ori nu ti-ai dorit sa schimbi ceva, sa faci ca totul sa prinda o culoare mai vie ? de multe ori probabil … poate de prea multe ori.

Stii imaginea cu nisipul si marea si noi ascultand niste melodii sarite de pe fix pe timp de noapte asteptand rasaritul ? A fost ziua in care soarele a rasarit cel mai frumos. Tii minte noaptea in care ne-am cunoscut ? – e una dintre cele mai frumoase nopti, cu siguranta cea mai vie dintre nopti. Tii minte doi copii nebuni intr-un parc pe o banca invatand pentru o restanta ? Cei mai frumosi copii vreodata ! Totul a fost, a trecut, e bine ca avem amintiri, macar avem din ce trai.

Acum ceva vreme am cunoscut durerea cu adevarat, senzatia aia nenorocita care te face sa transpiri intr-o secunda, care-ti amortizeaza simturile – momentul in care vrei sa multumesti pentru ce ai avut si pentru ce ti-a ramas, clipa cand ai da orice ca durerea sa dispara.

Si inevitabil durerea s-a dus. Imi amintesc ca a fost groaznic si de nerepetat. Nimic mai mult.

Acum incerc din rasputeri sa par ca sunt ceea ce-am fost, de fapt eu sunt prima care vrea sa creada in aparenta asta. Incerc sa cred ca totul a fost un vis urat. Dar al naibii vis ma impinge sa strig din rasputeri ca am fost ranita, simt nevoia sa ma auzi o data pentru totdeauna : am cunoscut durerea ! si mi-e frica de moarte, mi-e frica de viata, mi-e frica de zgomot, mi-e frica de tacere. Mi-e indiferent timpul si nu ma mai gandesc la viitor, am abandonat speranta si lupt cu puterile stranse pentru o zi normala alaturi de mine.

Ce mare, ce nisip, ce trecut sau care val asculta cuvintele unei femei nebune ? Mai crezi ca exista banca in vreun parc care sa ma mai accepte ? Si zici ca numarul tau de telefon mai functioneaza ?

Vreau amintiri noi cu zambete si glume, vreau imbratisari sincere si un prezent fericit. Cand speranta moare, ramane lupta pentru fiecare azi. Daca durerea se uita, trauma lasata de ea se vindeca prea greu. Asculta-mi aerul greu pe care il respir, asculta-mi inima cum bate prea repede pentru prea putin efort, asculta-mi pasii cum se indreapta spre o noua cucerire, asculta-mi glasul care iti sopteste ca are nevoie de tine, asculta vocea care te chiama si amintirile ce ti le-a oferit. De ce sa te intrebi daca s-a stricat jucaria cand o poti utiliza si asa ? repar-o, in definitiv, si stricata daca ar fi – e tot ea, cea care te-a facut sa razi, sa plangi, sa zambesti, sa fii trist, cea care ti-a fost alaturi si cea care te-a iubit pana la ultima suflare … si fara un picior sau fara o mana, ea e cea care te asteapta de fiecare data si te va astepta mereu pana cand vei hotari sa o vezi asa cum e : o simpla femeie care traieste azi.

Sunt un om prost !

Mi-ai invadat viata …. si aerul … si VIATA !

Episodul 1.

Sunt un om fericit. Am venit sa te vad si sa ma vezi, dar nu am timp sa ma vezi sau sa te vad, eu am o schema pe care o urmez. Vai, asa de bine imi pare sa te revad dupa atatia ani !!! Chiar mi-a fost dor – si vai, am uitat lumina aprinsa la baie, nu-i bai, nu se supara nimeni. Sa-ti spun drept cred ca si tie ti-a fost putin dor de mine si e bine sa stam la tine aici la hotel cu mic dejun inclus – ooo si mi-ai inchiriat apartament cu multe multe butoane si facilitati. Hmm pe care apasam prima data ? Fier de calcat aveti ? asa in fiecare dimineata – si imi plac cate doua portii in farfurie si anunta-ma cand se face pranz ca sa vad lumina zilei. Dar, sincer, tare dor mi-a fost de toate astea. Ups, masina de spalat, cosul de rufe, patul tau, covorul tau, dulapurile tale, usile tale (dupa perdea nu m-am uitat) – ce bune sunt de “populat”. Imi place asa de mult la tine – nu am multe lucruri, dar imi ajung pentru toate camerele. Ah, stii cumva unde mi-am lasat eu pieptanul meu ? Pai … sa vedem – unde te-ai pieptanat ultima oara ? Baia mea, baia ta, baia vecinilor ? Mai incearca pe sub haine, pe sub lenjeria facuta sul, poate pe sub parul din baie sau .. nu stiu – n-am idee.

E bine aici la tine – la mine place mult mult mult !!!

Aparente

1 martie – ziua martisorului, prilej de bucurie. Vine primavara. Toti au intrat in febra alb-rosu si afara e o nebunie.

Am iesit azi. Si incercam din rasputeri sa ascund ce e in neregula in mintea mea, imi reusea chiar. N-a durat mult insa. O piele curata pe care pui sare se va scutura de ea si va fi la fel ca inainte. O piele ranita daca e atinsa de sare va tipa si va sangera mai mult. Nu mai am nimic de oferit, e evident. Ti-o arat si ti-o spun de ceva vreme. Sunt goala pe dinauntru si nu fac decat sa zambesc de dragul tau, stiind ca nu ai nevoie de o persoana in declin.

Truth is I’m pushing you away ‘cus  I see no reason for you to care about me since I don’t care about myself. Give up on me as you did before ! … it’s a lost lost cause !

1 martie – ziua fericirii in care eu te-am facut nefericit. Ce rost are sa-ti imaginezi lumi, sa creezi posibilitati sau sa speri ca se va schimba ceva ? Ce rost are sa sarbatoresti un anotimp frumos si sa daruiesti flori cand afara totul e alb, negru sau maro ? Sunt astea culorile primaverii ? E asta ziua pe care o sarbatorim ? Sunt vinovata de cadoul primit. Mai bine nu era azi 1 martie, astfel incat numaram inca o zi in calendarul gri. Dar nu, a trebuit sa fie o zi gri in calendarul roz.

Am renuntat sa visez pentru ca era absolut inutil. Am renuntat sa-mi mai imaginez un cer albastru pentru ca l-am vazut prea des negru. Am renuntat sa mai sper ca va rasari soarele pentru ca am inghetat de prea multe ori de frig. Am renuntat sa-mi mai imaginez o viata frumoasa pentru ca am pierdut treptat orice motiv de bucurie. Am renuntat sa mai cred in oameni pentru ca ei sunt tot timpul acolo, iar eu sunt tot timpul aici.

Nu mai exista mijloc de comunicare – telefoanele sunt inchise, mail-urile blocate, iar usa mea nu are sonerie.

Ce rost are sa spui ca maine poate totul va fi altfel ? Crezi ca in fiecare noapte un oftalmolog iti va schimba ochii ? Si chiar daca asa ar fi … ce legatura au ochii cu privirea ? Prin orice ochi te-ai uita, vei vedea doar ce poti si vrei tu sa vezi – asadar cum sa dai vina pe vaz ? Auz ? Exista sau nu … nici nu stiu, pentru ca e o casa fara ecou, cine sa-mi testeze auzul ? Alte simturi ? s-au pierdut pe parcurs. As fi ipocrita daca as spune ca nu exista speranta … ea va exista permanent (speranta ca intr-o zi se va schimba ceva), insa ce nu mai exista e vointa : a pierit o data cu mine, acel eu pe care il cunosteai candva si pe care, desi nu recunosti, il regreti pe ascuns. Chiar e posibil sa traiesti cu amintirea celui de langa tine ? Adica … o fotografie .. Hmm .. o viata cu o fotografie. Ai inramat o lume care te-a atras si ai ramas crezand in ea, desi lumea aia s-a pierdut, a furat-o noaptea rece de iarna … si nimeni nu ti-o mai da inapoi.

Greul cantareste prea mult si nu ai nevoie de el – maine e 2 martie, poate vei inrama fotografia altcuiva.